De cateva zile ma bantuie acest cuvant: autenticitate. Ma intalnesc cu el peste tot: il aud in discutiile cu prietenii, la coach-ul meu, in sesiunile cu clientii, pe Internet, intr-o carte, ce mai, peste tot! Julie Hay, in deschiderea conferintei anuala a Asociatiei Romane de Analiza Tranzactionala a avut saptamana asta o prezentare despre – ce altceva decat – autenticitate! Poate ca daca-l astern hartiei (sau, ma rog, ecranului) scap de el…
Nu doresc sa ma risc intr-o definitie. Mi se pare insa ca pot asocia cateva cuvinte acestui concept: original, adevar, copilarie, curaj, integralitate si coerenta.
Autentic inseamna in primul rand sa fim originali. Ori cum nu suntem doi oameni la fel inseamna ca, cel putin teoretic, suntem autentici implicit. Da, cu conditia sa fim sinceri, sa exprimam cu adevarat interiorul nostru. Daca inversam insa lucrurile si presupunem ca exista doi oameni identici si care oglindesc in exterior integral starile, sentimentele si gandurile, asa cum sunt ele, ar insemna ca nu mai sunt originali, deci neautentici? Absurd! Ei raman la fel de autentici! Cu alte cuvinte originalitatea autenticitatii nu trebuie confundata cu unicitatea (chiar daca ea poate sa fie implicita de cele mai multe ori).
Am fost uimit de fiecare data cand, stand in preajma copiilor de varsta frageda, am constatat cat sunt de autentici. Copii mici nu judeca (in sensul justitiar vreau sa spun)! Ei nu au nici o frica in a se manifesta in conformitate cu nevoile lor, cu senzatiile si gandurile lor. Pe masura ce cresc, influentele experientelor si educatiei provenite din mediu incep sa-si spuna cuvantul si apar filtre de tot soiul peste autenticitatea innascuta. Coerenta dintre interior si manifestarea exterioara este alterata de interese sau frici, compartamentele putand deveni, in unele situatii aberant de false. Imi aduc aminte cum, ducandu-ma parintii mei la gradinita (si eu saturandu-ma repede), s-au trezit cu mine in prima zi inapoi acasa cu nasul plin de margele si buretei, pretinzand ca mi le-au indesat ceilalti copii dupa ce m-au legat fedeles… A fost prima si singura zi de gradinita din viata mea. Parintii n-au mai avut curajul sa ma trimita din nou!
Putem fi doar partial autentici? Parerea mea este ca nu. Nu putem sa simtim un amestec de invidie si admiratie fata de succesul cuiva, sa ne exprimam numai admiratia si sa pretindem ca suntem autentici, pentru ca nu este real! Prin urmare, autenticitatea presupune exprimarea integrala a realitatii atat in fata celorlalti cat si fata de noi insine. Aici apare un nou aspect si anume: timpul. Nu putem vorbi despre autenticitatea in trecut la fel cum nu putem vorbi despre autenticitatea in viitor pentru ca ele sunt incontrolabile. Nu putem fi decat spontan autentici. Numai prezentul, spontaneitatea gireaza autenticul. Apare insa aici o problema: cum putem sti daca suntem autentici? In detaliu, in momentul in care constientizam (pentru a sti) daca suntem autentici sau nu, sau in momentul in care verificam calitatea autenticitatii, momentul cercetat deja a trecut! Prin urmare nu mai putem aprecia! Si atunci, ce putem face? Fie sa ne multumim cu ceea ce avem (deh! nimeni nu-i perfect), fie sa ne asumam ca poate nu acesta este cadrul cel mai potrivit pentru atingerea autenticitatii. Poate nu constiinta este cea chemata sa faca aceasta evaluare. Poate ca pur si simplu este suficient sa ne dorim sa fim autentici. (Apropo, oare animalele pot fi neautentice?)
Coaching-ul nu poate exista in afara autenticului. Coachingul presupune schimbarea prin co-crearea acelei relatii unice intre coach si client. Fara autenticitate, fie nu se genereaza o relatie benefica, fie schimbarea rezultata este efemera sau intr-o directie nepotrivita. In situatiile in care coach-ul nu reuseste sa fie integral prezent, tolerant neconditionat, altruist nedirectional, oglinda fidela si spontana, toate acestea in profunda concordanta cu interiorul sau, cadrul necesar infiriparii relatiei de coaching este vatamat si aceasta, eventual, se va crea deformat. Pe de alta parte, o incapacitate a clientului de a deschide canale oneste si coerente de comunicare (e adevarat, si aici depinde foarte mult de abilitatea coach-ului de a construi un mediu de siguranta si certitudine), intrarea in relatie devine incerta. Clientul ramane in neautenticitatea sa. Singurul lucru pe care poate sa-l faca, totusi, coach-ul, este sa-l ajute sa o constientizeze. Odata asumata neautenticitatea, ea poate deveni punctul de cotitura in schimbare.