Intr-o dimineata, m-am trezit cu o pofta nebuna de niste nuci… Senzatia de astringenta crocanta, amestecata cu pamant uleios nu mi-a disparut din gura nici pe timpul dusului. M-am dus in bucatarie unde stiam ca mai am niste nuci de asta toamna, de la mama si mi-am spart cu mare grija cateva, astfel incat miezul lor sa ramana cat mai intreg. Aveam in fata cativa „creierasi” pe care, dintr-odata nu-mi mai venea sa-i mananc desi imi lasa gura apa. Imi imaginam drumul lor de la nastere pana pe masa mea… De la mugurul din nucul cel falnic la fructul copt ce sta sa plezneasca aterizand dedesubt, in umbra deasa ce numai in unele dimineti lasa sa treaca soarele. Si cum acolo, ciclul naturii era intrerupt de mana culegatorului care le uscase apoi pentru a le darui mamei care se grabise sa mi le ofere mie – fiului ei…
Si ce s-ar intampla daca le-as manca? Ele, nucile, mi s-ar oferi mai intai papilelor mele lacome, apoi stomacului meu neadormit pentru ca mai pe urma sa se transforme in cine stie ce nutrienti minusculi care sa hranesca vreo cateva celule, abia nascute, care sa fie capabile sa inlocuiasca altele – pe duca. Si cand imi imaginez ca aceste cateva celule vin si intregesc alaturi de alte miliarde de miliarde de celule mai mult sau mai putin asemanatoare o minune de corp viu care poate sa astearna pe hartie aceste ganduri… raman inert! Eu nu cunosc, in natura sau aiurea, o alta constructie care sa depaseasca in complexitate si perfectiune corpul uman. Si daca ne gandim ca totul a plecat de la un singur zigot ce a inceput sa se divizeze dintr-o explozie de lumina…
Si cum acest corp viu cugeta privind la niste bieti mieji de nuca, fiind inconjurat de alte miliarde de fiinte asemanatoare, raspandite neuniform pe o planeta numita Pamant care la randul ei graviteaza intr-un perfect echilibru astronomic impreuna cu alte sapte – unele dintre ele de sute de ori mai mari – in jurul unui Soare ucigator de incandescent. Si cum acest Soare este un element minuscul intr-o mare de alti „sori” (ce iau nastere din nebuloase mirifice) ce formeaza Calea Lactee. Si cum aceasta ametitoare galaxie este doar una dintre miliardele de galaxii pe care astronomii nu mai prididesc sa le inventarieze…
Astfel, mintea mea, care, intr-un fel sau altul le poate cuprinde pe toate, ma indeamna sa o las de-o parte si sa-mi umplu sufletul de admiratie pentru aceasta desavarsire fara margini. Zicea Thomas Leonard – unul dintre teoreticienii de baza ai coaching-ului: „Cea mai mare descoperire a generatiei mele este ca fiecare suntem unici. Ma rog din toata inima ca marea descoperire a generatiei urmatoare sa fie ca toti suntem unul.”