Într-o mică discuție, cineva m-a întrebat:
– Şi dacă ai afla că învățarea nu este altceva decât dobândirea unor rutine?
– Aș fi foarte dezamăgit, i-am răspuns.
– Îmi pare rău că trebuie să fiu eu cel care te dezamăgește, a conchis interlocutorul meu îndepărtîndu-se.
Îmi plac foarte mult exprimările clare şi concise, iar siguranța lui m-a pus pe gânduri…
Încercînd să definesc termenii, am ajuns să constat că omul avea perfectă dreptate! Privind la modul general, învățarea presupune un proces de schimbare – prin studiu şi repetiții, proces care conduce la deprinderi mentale sau comportamentale noi. Cum învățăm? De cele mai multe ori prin intermediul binomului încercare – eroare sau prin simpla repetiție, păstrînd concentrarea pe modificarea comportamentală. Totodată, în cele mai multe cazuri, pe parcursul până la finalizarea procesului de învățare se dobândesc cunoștințe. Cu alte cuvinte, dacă pâna la încheierea învățării făceam ceva într-un anume fel (sau nu-l făceam deloc), acum, în urma învățării, facem altfel; şi avem şi un plus de cunoștințe bonus.
Toate astea însă au la bază conștientizarea, înțelegerea…
(Etimologic, „înțelegere” vine de la cuvintele latinești „inter” şi „legere” care înseamnă „a culege”.) Ca să învățăm ceva, mai întâi trebuie să înțelegem ce, cum şi când să învățăm. Şi să ne motivăm şi cu de ce…
Da, cunoștințe putem dobândi nu atât prin învățare cât mai degrabă prin înțelegere, care are cu totul alte mecanisme, unele dintre ele mult mai subtile. Dezamăgirea mea din dialogul de mai sus era cumva justificată – intuitiv, refuzam să mă las “învățat” (originar, cuvântul “a învăța” vine din „in”-„vitium”, care în latină înseamnă „a (in)vicia”, a corupe!). Rutina mea (mă rog, tot rutină rămâne – tot o învățătură…) era să refuz ceva ce nu înțelegeam. Într-o sinteză aproximativă, prin învățare putem ajunge la înțelegere, dar cunoașterea nu are neapărat nevoie de învățare.
Chiar așa: învățarea nu este altceva decât dobândirea unor rutine! Şi totuși ce a fost cu mine? De unde îndoiala şi nevoia de cercetare suplimentară? Poate pentru că mă plasasem deja în afara cadrului educațional, urmînd nu atât calea învățării cât a cunoașterii? Sau poate era o rutină de alt gen – rațional – dar totuși o rutina?
Răspunsul nu s-a lăsat mult așteptat…
Eram pe stradă, la o trecere de pietoni, doream să traversez şi semaforul arăta roșu pentru cei aflați pe direcția mea. Prin faţă a trecut fără grabă un grup de mașini. Am așteptat liniștit să se ducă, m-am uitat în lungul străzii şi nemaizărind nici-o mașină, m-am pornit să traversez fără teamă. Pe trotuar, doi tineri au rămas în așteptarea culorii de liberă trecere. N-am făcut trei pași, când aud din spatele meu: „Știți că este roșu pentru direcția noastră, nu?”. În clipa aceea m-am blocat! Am încremenit pe carosabil, incapabil să articulez ceva! După două-trei secunde m-am întors, am bâiguit ceva despre faptul că „ține prea mult roșul ăsta”, că „nu vine nici-o mașină şi deci nu văd de ce să mai stau”… Tinerii se uitau la mine cu o mină care vorbea de la sine: ”Dom’le, chiar nu înțelegi?!”. Ba da, înțelesesem, dar nu-mi venea să cred: eram captivul unei rutine care încălca o regulă! O sumedenie de întrebări năvăliseră peste mine: de unde până unde mi se adresau tinerii aceia, mie, așa, unui străin?; ce doreau să obțină?; ce aveau ei de câștigat?; de ce nu traversau şi ei – doar nu trecea nici-o mașină?; care era regula, de fapt?; nu e absurd să stai pe loc atunci când intenționezi să traversezi şi nu trec mașini?; există o limită de la care o regulă socială devine contraproductivă sau, de-a dreptul dăunătoare?; unde este acea limită?; care este raportul între normele sociale şi comportamentul individual?; cum se poate schimba o regulă?; ce facem până se schimbă o regulă (real sau aparent inadecvată)?
Şi întrebarea finală – foarte importantă: dacă n-aș fi fost „viciat” de „învățăturile” însușite, aș mai fi avut parte de aceste înțelesuri valoroase?
***
Între ceea ce știm şi ceea ce facem este de multe ori o distanță mare (uneori dureros de mare). Pentru mulți dintre noi, calea între „a înțelege” şi „a învăța” este lungă şi dificil de parcurs! Însă lucrurile nu trebuie neapărat să rămână așa… Dar despre asta vom vorbi altă dată.