In intalnirile cu colegii, cu clienti, cu diverse persoane, aud adesea referiri la comunicare. „As vrea mai mult dialog intre noi!” sau „Uff! M-am saturat de discutiile astea!” sau „Aseara am avut o conversatie interesanta cu el, dar…”. Imi imaginez ca astfel de exprimari le auzim de fapt cu totii sau le expunem chiar noi, in situatii felurite, legate de si/sau in fata a celor mai diverse categorii de oameni. Ele par sa vina din nevoia noastra de impartasire a unei stari sau a unei idei, sau din nevoia individuala de a fi pur si simplu ascultati.
Dar, desi subsumati aceleiasi categorii generice – comunicarea, fiecare dintre cei trei termeni – conversatie, discutie si dialog – par sa fie folositi in conjuncturi diferite si de aici si incarcatura de sens diferita. Voi incerca sa creionez trasaturile definitorii – evident, asa cum le vad eu – ale acestor trei forme de comunicare verbala si de aici si utilizarile lor.
Eu cred ca nivelul comun (macar si numai din punct de vedere al ponderii in comunicarea curenta) este cel reprezentat de conversatie. Unii sustin ca provine din latinescul „con-versare” – care inseamna „a sedea impreuna”. In general, conversatia este superficiala si fara acoperire larga (decat, din nefericire, de prea multe ori (sic!), ca timp). Este politicoasa si afabila ca o cafea placuta, despre subiecte cotidiene; fiecare ne transmitem opinia fara sa ne implicam prea mult si fara sa dam o importanta ultimativa parerilor celorlalti. Este un schimb de informatii sau date, fara prea mare interes acordat urmarilor, fara confruntare si fara sa cautam neaparat un feed-back. Uneori conversatia poate ascunde interesul minor pentru un anume subiect, de obicei de actualitate, dar, oricum, fara mare importanta. In acesta situatie conversatia se poarta (mai mult sau mai putin abil) de cele mai multe ori „de la sine” catre subiectul cu pricina dar fara a angaja o controversa sau o dezbatere (parerea fiecaruia despre subiect fiind deja formata) ci mai mult pentru a vedea – ca fapt divers – opiniile altora. Conversatia are reguli si o disciplina agreate de toti cei implicati: putem sari dupa bunul plac de la un subiect la altul; putem exprima pareri diferite sau chiar contradictorii dar se trece de catre toata lumea, nonsalant sau cu umor peste orice neconcordanta; nu-i acordam mare valoare in sine ci este mai mult spre informare „subtire” sau pentru consumul placut al timpului; iar din punct de vedere procesual, desi usor formala, ea nu este nici agreabila si nici recomandabila daca toti participantii vorbesc in acelasi timp…!
Discutia (din latinescul „discutere”, compus din „dis”- care indica separare si „scuotere”- care inseamna „agitare”) aduce cu sine un nivel mai ridicat de interes si implicare ale participantilor. Subiectul abordat poate varia de la unul fara mare importanta (eventual, initial, asa pare!) pana la subiecte de importanta capitala (eventual, la final, asa pare!). In orice context, discutia presupune o abordare mai personala, adesea in contradictoriu. Cei care participa au argumente, punctele de vedere sunt sustinute pasional si aspectele tactice si strategice din artele martiale sunt frecvent intalnite (chiar si manifestarile lor fizice – e adevarat, mai rar – mai ales spre finalul dezbaterilor…!!). Astfel, argumentatia nu este intotdeauna corecta, cel mai important lucru fiind sa se castige confruntarea, sa se demonstreze ca opinia/atitudinea/perspectiva individuala este mai buna, mai recomandabila decat a celorlalti. Faptul ca fiecare are de fapt de invatat cate ceva de la ceilalti este de importanta secundara, chiar neglijabila. Cel mai important lucru este sa avem dreptate sa fim remarcati prin cunostintele noastre superioare, infailibile, sa ne hranim orgoliul cu victorie. Sustinatorul (si alimentatorul) cel mai important al acestei atitudini este realitatea insasi, demonstrata de experienta de viata de zi cu zi: mintea umana poate demonstra orice, absolut orice!
Intr-un fel limitat, as spune ca dialogul ar putea fi o conversatie de cea mai buna calitate – o conversatie civilizata, deschisa, onesta, toleranta, respectuoasa, clara si clarificatoare. Dialogul, pur si simplu, atinge esenta comunicarii. Etimologic, el vine din cuvintele grecesti „dia”- care inseamna „prin” sau „cu” si „logos” – care inseamna „vorbire”. In dialog (spre deosebire de conversatie) exista confruntare (ma refer aici la intelesul primar: cuvintele latinesti „con” – „cu” si „frons” – „frunte”, adica perspectivele participantilor sunt asezate fata in fata, spre verificare sau comparatie). In dialog, cei care participa sunt parteneri egali in drepturi iar abordarea este una de respect reciproc. Nu exista competitie: fiecare participa in mod altruist cu ceea ce are. Fiecare tinteste sa-si dezvolte cunostintele sau sa-si confirme luarile de pozitie. In mod ideal, dialogul se sfarseste atunci cand toti partenerii ajung la o pozitie comuna, impartasita; apare un fel de egalizare a perspectivelor privind tema respectiva. Adesea intalnim si situatia in care partenerii nu ajung la acelasi nivel de cuprindere; este momentul in care toti aratam deschidere pentru acceptarea parerilor care nu ne sunt familiare sau pot fi chiar dureroase si respect fata de ceilalti, fata de inzestrarile si sentimentele lor.
In dialog, rezultatul normal este ca fiecare plecam cu ceva pozitiv. Chiar daca nu adaugam neaparat ceva nou, suntem satisfacuti pentru ca, macar pana la un anumit punct, avem confirmarea celorlalti. Dar, de cele mai multe ori, surpriza este ca, prin simpla participare si expunere a perspectivelor proprii, descoperim fatete noi dar la fel de autentice despre subiect si, in ultima instanta, despre noi insine. In dialog, cadrul de desfasurare este totdeauna sincer si contributiile individuale oneste. Nu cred ca poate sa existe dialog cu trisorii (nici macar intre ei!). Pentru ca nu se poate cladi nimic durabil pe o infrastructura falsa, oricat am fi de bine-intentionati.
Timpul petrecut in dialog este agreabil, simtim ca se intampla ceva important si valoros. Faptul ca primim atentie si consideratie, respect si intelegere, ne face sa ne simtim confortabil si astfel comunicarea atinge usor straturi mai adanci.
Fundamental, coaching-ul este si comunicare. Conversatia, cu nivelul ei superficial si neimplicat nu este suficienta. Discutia, cu trasaturile ei de dominare si individualism este contraproductiva. Calea spre coaching-ul eficient se deschide abia atunci cand reusim sa cream un mediu propice dialogului.