Mă omoară „ca şi”-ul ăsta! Mă lovesc de el pretutindeni (deși mai corect ar fi să spun că el mă lovește). La televizor, la radio, pe stradă, în conversațiile cu prieteni, colegi, sau chiar cu necunoscuți… E atât de prezent încât mi-e teamă că se vor aduna iarăși câțiva academicieni (sunt tentat să le pun ghilimele!) şi vor decreta – după modelul lui „nicio”, „niciun” în loc de „nici-o”, „nici-un” – că e suficient de adânc înrădăcinat în vorbirea curentă încât să-l declare norma corectă.
Nu vreau să fac pe moralistul, așa că mai bine explic care este problema din punctul meu de vedere. Asocierea între adverbul sau prepoziția „ca” şi conjuncția „şi” formează o locuțiune prepozițională sau adverbială (după caz) folosibilă pentru exprimarea unei comparații care evidențiază similaritatea sau chiar egalitatea sau o construcție repetitivă. De exemplu: „alerg la fel de repede ca şi tine”, sau „ mă adresez lui ca şi ei”, sau „cartea asta, ca şi precedenta, are coperți albastre”.
Aparte de situații precum cele de mai sus, uneori, vorbirea ne atrage în exprimări cacofonice: „bea apă ca câinele tău”, „lucrează ca consilier”… Sper să fim de acord că o cacofonie nu este o greșeală gramaticală ci doar o asociere de sunete care zgârie unele urechi mai sensibile (termenul vine din cuvintele grecești „kakos” – rău şi „phone” – sunet, voce).
Şi totuși, deși nu este o greșeală, ne-ar plăcea să ne exprimăm elegant. Cum rezolvăm?
Prima soluție care ne vine în minte este să intercalăm un cuvânt sau mai multe. Se poate formula: „lucrează în calitate de consilier” sau „lucrează pe poziția de consilier” sau „bea apă precum câinele tău” sau chiar „bea apă ca şi câinele tău”. Sau putem schimba cel de-al doilea cuvânt (evident, cu păstrarea sensului, dacă ne permite contextul): „lucrează ca sfătuitor” sau „bea apă ca patrupedul tău”. Dar procedeul acesta de înlocuire cu un sinonim e mai dificil, nu ne vine totdeauna ușor cuvântul şi de multe ori contextul nu permite. Şi atunci ce facem? Apelăm la soluția universală „ca şi”! Într-un elan oratoric plin de intenții bune – de a nu răni cumva urechile sensibile ale ascultătorilor cu cine știe ce scăpări cacofonice – apar barbarii gramaticale de genul: „lucrează ca şi consilier” sau „ca şi călător, priveam altfel”. De multe ori, prin exagerare, întâlnim exprimări chiar mai gogonate – acolo unde nici nu exista o cacofonie de evitat, ca: „activează ca şi profesor” sau „eu, ca şi șofer”. Nu, nu putem spune „eu, ca şi coach” pentru că nu este nici-o (sic!) comparație aici!
Să fiu bine înțeles: deși îmi place să mă exprim plastic, nu agreez cacofonia. Dar sunt de părere că o disonanță scăpată în iureșul unui discuții nu rănește pe nimeni. Am auzit personal – chiar în repetate rânduri – oameni de litere cu notorietate, cu talent indiscutabil şi care nu s-au albit la față şi nici nu şi-au cerut scuze atunci când „kakos”-ul şi-a băgat coada. Şi în nici-un caz nu au apelat la pudibondul „ca virgulă…”…
În fond, ce preferăm? Să păstrăm sensul clar, corect aliniat al spuselor noastre sau protejarea presupuselor idiosincrazii ale celor cărora ne adresăm? Evident că ar fi de dorit ca limbajul să fie cât mai curat şi muzical dar accidente i se pot întâmpla oricui. Pe lângă riscul de a încetățeni iremediabil prin multiplicare o eroare gramaticală hidoasă, frica iluzorie de o nefericită disonanță este un fleac. Şi tot pe fond, dar sistemic, care să fie oare motivul pentru care atragem asemenea nepotriviri?
În concluzie, ce alegem? Respect pentru ce? Pentru efemerul iluzoriu al persoanei din fața noastră sau pentru limba română?
Simt nevoia să fiu chiar mai vehement. Am dat în mai multe locuri din capitală peste niște graffitti sub diverse forme, dimensiuni şi culori: „Maneaua ucide!”. Exprimările gen „ca şi” sunt şi mai rele! Dacă de manele oamenii se mai pot vindeca, mai pot (re)veni la stiluri muzicale mai valoroase sub presiunea unei mass-medii bine intenționate, în cazul consfințirii „academice” a unei aberații gramaticale, pierderea este iremediabilă.
Păstrînd sensul şi dimensiunea reală a cuvintelor, limba română chiar este una dintre cele mai valoroase moșteniri pe care avem nu numai șansa dar şi responsabilitatea de a o lăsa așa cum se cuvine urmașilor noștri.