Da, știu, chiar așa e: suntem nervoși, stresați, avem probleme. Ce eram noi încercați, acum a mai trebuit să vină şi pandemia asta cu cohorta ei de urmări nefaste… Ne lipsește teribil libertatea de a decide propriile acțiuni. Unde este trepidația mobilizatoare a orașului şi mai ales unde a dispărut „luminița de la capătul tunelului”? Ne lipsesc banii, mersul la serviciu, la cumpărături, la sport, la meciuri, la concerte, în vizite, proiectele toate s-au dus în cap…
Şi totuși, de când suntem „consemnați” la domicilii nu putem să nu observăm că sunt şi niște aspecte mai puțin păcătoase aici – asta ca să nu spun chiar benefice. Cu alte cuvinte, dacă nu am făcut Covid-19 şi suntem (mă rog, relativ…) sănătoși, putem să AVEM:
– răgazul să observăm detaliile splendorii naturii care renaște în soarele de primăvară
– mai mult timp pentru noi înșine, pentru auto-descoperire, pentru reflecții asupra propriilor valori şi motivații
– ocazia să socializăm mai mult (nici vorbă de „distanțare sociala”, e distanțare fizică) şi să ne lărgim cercul de cunoștințe
– ocazia să lucrăm asupra noastră în așa fel încât să ne lăsăm mult mai puțin influențați de exterior, să nu fim victimele conjuncturilor din afară
– ocazia să ne informăm despre lucruri cu totul noi, care nu prezentau interes până de curând; de exemplu:
- parametri funcționali ai corpul nostru (mai în detaliu)
- patologia unor organe şi posibilități de tratament
- cât de complex și în același timp cât de puternic este corpul uman
- cum să ne descurcăm în situații critice de sănătate şi cum să ne folosim creativitatea să facem din nimic ceva care sa pleznească
– ocazia să aprofundăm şi să îmbogățim relațiile cu cei apropiați (copii, frați, soț/soție, părinți, animale de companie)
– șansa să realizăm, să conștientizăm efectele sentimentului de frică asupra noastră şi a emoțiilor, în general; de regulă, ea, frica, ne desparte de suflet şi ne conduce într-o zona a instinctelor – bine-cunoscuta reacție de tip „luptă sau fugi”; paradoxal este că acum, această frică ne unește şi pe acest numitor comun creează relații de solidaritate umană mai rar întâlnite
– mai pregnant impulsul de a dărui (timp, atenție, apreciere, afecțiune) pe un fond de nevoie generalizată; eu cred că, de fapt, asta vine dintr-un potențial interior universal valabil dar reprimat educațional şi social
– șansa să ne întâlnim cu propria spiritualitate prin faptul că suntem mai expuși la problematica și, uneori, chiar spectrul morții
– ocazia să reflectăm şi să cercetăm dincolo de ritualuri – acum cu acces interzis – din perioada sărbătorilor religioase (Pesah, Paști, Ramadan) ce reprezintă pentru noi instituția religiei şi învățăturile ei
– „șansa” să contribuim („cu mască sau fără mască”) la viitoarea generație „coronials”
– timp să facem ceea ce nu am făcut până mai ieri (sau, mă rog, nu atât cât ne-am fi dorit):
- exerciții fizice (utilizînd posturi ale corpului şi propria greutate)
- să medităm sau/şi să ne rugăm
- exerciții de respirație (chiar se poate acum şi în infernalele orașe!)
- să citim cărți (altele decât cele de specialitate) sau să scriem
- să gătim (şi să aflăm sau să creăm șpiluri şi rețete noi)
- să pictăm sau să desenăm
- să facem curățenie în casă (singuri…)
- să ascultăm muzică (alta decât cea din mașină) sau să cântăm
- să vedem filmele despre care auziserăm că merită…
– ocazia să apreciem ceea ca avem, să realizăm de cât de puține lucruri avem – de fapt – nevoie şi care este diferența între „a ne dori ceva” și „a avea nevoie de ceva”
– libertatea să căscăm în public (dacă ne vine, evident!) fără să punem mâna la gură
– ocazia să ne familiarizăm accelerat cu o lume virtuală, care, cel puțin deocamdată, pare să aibă o dezvoltare extinsa în viitorul apropiat
– șansa să ne pregătim, să proiectăm şi chiar să planificăm ce şi cum vom face după…
***
Vă împărtășesc cele de mai sus – cu eventualul lor potențial benefic – ca urmare a observațiilor şi trăirilor personale. M-am străduit să le dau un ton general, ca să nu pară prea intime sau specifice deși ele sunt mai degrabă valabile pentru un locuitor al orașului decât al vre-unei zone rurale. M-aș bucura tare mult dacă ați adăuga la lista de mai sus propriile experiențe. Iar dacă nu v-au stârnit dezvăluirile mele sau sunteți mai reținuți la scris, vă invit să practicați aceste lucruri (sau altele similare potrivite vouă), să le experimentați, pentru că, după ce trece pandemia, s-ar putea să regretați că nu le-ați făcut…