Am fost la o prezentare despre Integral Coaching a unui important mebru al comunitatii de coaching din Romania.
Mi se pare util sa prezint cateva reflectii de pe urma acelui mic wokshop.
De ce Integral Coaching? Pentru ca – ne spune prezentatorul – pot aparea insatisfactii legate de modelul coaching-ului clasic, de limitarile acestuia (de exemplu: nu poti sa dai feedback (?!)) iar imbinarea cu mentoring-ul este mult mai eficienta pentru client. Cuvantul „integral” suna bine in engleza pentru ca defineste o metoda care abordeaza toate aspectele vietii unui client, il trateaza ca pe un intreg – „whole”, fiind legat de verbul „a integra” – aceasta fiind trasatura esentiala a acestui tip de coaching. In romaneste insa, tentatia de la prima auzire este sa ne ducem spre panaceu, spre universal, perceptie pe care prezentatorul a dorit s-o demonteze inca de la inceput.
In mare, metoda pleaca de la evaluarea clientului. Practic acesta este invitat sa raspunda la mai multe intrebari privitoare la toate aspectele vietii sale, in acest dialog insistandu-se pe introspectie si constientizare. Dupa care, coach-ul (avand la dispozitie acest “material” si intelegand clientul si intreaga sa situatie) creaza o poveste-metafora pe care i-o prezinta clientului. Acesta din urma rezonand (sau nu!) cu povestea, poate avea clarificari, modificari de perspectiva sau chiar revelatii. Mai mult decat atat, coach-ul ii recomanda clientului chiar sa faca niste modificari in viata lui, sa-si schimbe cariera sau macar sa se dedice mai mult unor hobby-uri care sa-i echilibreze sau sa-i implineasca viata, in integralitatea ei. Scopul final, declarat, de a-i „micsora suferinta clientului”.
Premizele mi se par extraordinare si de un altruism autentic. Daca trec de intentii, mie imi apar insa niste neclaritati.
In primul rand denumirea de Integral Coaching. Exista numeroase alte expresii de acelasi tip (Life Coaching, Executive Coaching, Parental Coaching, Career Coaching, Spiritual Coaching, Wellness Coaching, etc.) care precizeaza in fapt categoria de clienti carora li se adreseaza sau care lamuresc aria tematica abordabila, de interes pentru client. Toate sunt subsumate domeniului „Coaching”. Oricum, si in aceste cazuri, denumirile respective apar ca o fortare, ele fiind datorate mai mult perceptiei de piata si marketing-ului in general, deoarece un coach experimentat poate practica si Executive si Parental si mai-stiu-eu-ce tip de coaching la fel de eficient. In acest context, Integral Coaching-ul pare sa intentioneze sa se situeze deasupra Coaching-ului pur-si-simplu.
Dar cu ce vine diferit sau suplimentar Integral Coaching-ul? Printre altele, vine cu:
– Coach-ul are de la bun inceput obiectivul de a-l cunoaste pe client, in integralitatea lui;
– Pe baza acestei cunoasteri coach-ul il directioneaza pe client catre un model conceput de el, invitandu-l pe client sa rezoneze;
– Coach-ul il judeca pe client plecand de la premiza ca fie acesta nu este capabil sa-si realizeze singur o clarificare sau chiar un drum in viata, fie este ineficient; in plus, il considera in suferinta si, prin urmare, trebuie alinat (in fond, ce-l indreptateste pe coach sa considere ca un client doreste sa-i fie micsorata suferinta, ca asta ar fi cel mai potrivit lucru pentru el?).
Fiecare dintre aceste trei aspecte vine in contradictie cu principii fundamentale ale coaching-ului (si nu mai spun acum „clasic” pentru ca diversele definitii despre coaching, toate statueaza la unison ca nu-l poti cunoaste cu adevarat pe client, nu este recomandabil si eficient sa-l directionezi si cu atat mai putin sa-l judeci). Tocmai aceste trasaturi vin sa individualizeze aceasta meserie in paleta atat de diversa si cu granite adeseori difuze a domeniilor care au de-a face cu dezvoltarea personala. Integral Coaching-ul pare sa se apropie mai degraba de mentoring – cu toata suita sa de beneficii certe pentru client -, prin abordarea sa indrumatoare. El foloseste in derularea procesului instrumente precum ascultarea, dialogul, crearea de raport s.a., instrumente comune atat coaching-ului cat si altor domenii de dezvoltare personala. Iar cat priveste intentia de a alina/micsora suferinta clientului, il apropie mai mult de terapie decat de coaching.
Cumva nascut la granita mai multor domenii – coaching, mentoring, terapie, NLP, consultanta – si aspirand la o pozitionare superioara, faptul ca scoala (vezi www.newventureswest.com) care promoveaza Integral Coaching-ul are programul de training acreditat ICF (ACTP – Acredited Coaching Training Program) vine parca sa incalceasca si mai mult lucrurile.
Doresc sa nu las urma de confuzie: declar raspicat ca mentoring-ul, consilierea, terapia, NLP-ul s. a. sunt domenii cat se poate de utile, cu avantaje clare, in situatii specifice. Totusi, care e motivul pentru care doreste sa-si spuna „coaching” o metoda care ii dinamiteaza temelia? Supozitii sunt cu carul. Este foarte probabil ca eficacitatea sa in satisfacerea nevoilor imediate ale clientului sa fie notabila. Dar, cred ca mai potrivit ar fi sa ne lamurim mergand la scrierile intemeietorului Integral Coaching-ului – James Flaherty si ale unui alt promotor al sau (a vizitat si Romania) – David Clutterbuck, o autoritate internationala a mentoring-ului.
N.B. Cand o personalitate a domeniului face public faptul ca de-a lungul carierei s-a simtit incorsetat/limitat in eficienta demersului de cerintele de buna practica ale unor respectabile scoli de coaching – lucru, de altfel, impartasit si de alti participanti la workshop – e un semnal ca ar fi timpul ca asociatiile profesionale de profil sa revizuiasca, poate chiar sa regandeasca, statutul meseriei de coach.